Nu vă supărați, doamnă

aici e ghișeul pentru
radiografiile greșelilor?
Da, greșeli, știți cum e,
nimic grav, voiam doar să mă asigur
că nu e nimic grav.
Da, mă doare uneori,
dar nu se vede nimic.
Greșeli de zi, mai ales,
dacă ar fi doar alea de noapte
nici n-aș fi venit,
așa-s de puține.
Știți cum e,
greșeli făcute din dor,
blînde,
dar care nu se vindecă
niciodată.
Aici e?

(Vatra, nr 7-8, august 2015)

Vorbea unul-altul

despre toate alea de prin viață.
Țineau prelegeri despre
marile lor scofale zilnice,
iar prin nări trăgeau
molecule de oxigen
și alte molecule de elemente chimice.
Era praf, era cald,
era niște viață pe banchetele autobuzului,
nu chiar așa cum e pe la banchete.

Cînd ne-am oprit la o bodegă,
să se pișe șoferul,
nu-mi dau seama cum,
ai apărut tu
la fereastra unei case.
Goală, palidă,
răgușită de căldură și de praf,
îți acopereai sufletul cu vopsele
de parcă ți-ar fi crescut
din buricele degetelor
niște vitralii.
Te-ai stins sub ochii mei, acolo,
în căldură și în praf,
cînd a plesnit un puști
pe bancheta din spate
un balon de gumă de mestecat
și-ai rămas stinsă cîteva stații
pînă ai găsit iar pe undeva
niște oxigen și niște vopsele.