Bătea soarele prin crengi

Cădea lumina foarte mișto.

Fugisem mult și aș mai fi fugit
dar bătea lumina așa de încet
că am decis să mă opresc.
M-am orientat repede:
eram în mijlocul unui trotuar.
Nu prea trecea nimeni.

Am măsurat aproximativ cu ochiul –
vreo trei metri lungime
vreo doi metri lățime
vreo doi metri înălțime.

Am trasat un x cu cretă pe jos
ca să știu exact unde să mă întorc
cu pari, scînduri și cuie.

***

Mi-am făcut acolo gard
de jur împrejur
și stau să bată lumina
pe mine încet –
foarte mișto.
E în mijlocul lumii,
dar nu prea trece nimeni,
rareori cîte un curios se uită
printre uluci.
Uneori se aud voci de copii.

(Timpul, nr 195, iunie 2015)

Prima mea iubită a fost

Simfonia nr. 2 opus 27 a lui Rahmaninov.
Cu ea mi-am pierdut virginitatea
la 16 ani.
Venisem acasă tîrziu de la un priveghi,
iar ea mă aștepta pe canapea
într-o rochie scurtă, cu părul blond –
exact așa cum o știți.

Îmi zîmbea hain prin haine –
se vedea cum îi mustesc hormonii
printre coapse.

A profitat atunci de beția mea,
dar nici eu nu m-am lăsat mai prejos:
am întins-o pe jos,
am lipit-o de perete,
am culcat-o în cearșafuri.

Cînd m-am trezit, plecase.

Dar să nu mă spuneți lui Rahmaninov,
să nu cumva să se supere pe mine
că i-am futut simfonia.

(Ateneu, nr 553, septembrie 2015)

Era-ntr-o joi, mă uitam la ceas

Pe peron.
Plouase și mirosea a ploaie
și a Ocean Pacific,
deși nu fusesem niciodată așa de departe.
Chiar mă miram,
că n-aveam nici pașaport.

Nu era bătrînă,
dar era mai bătrînă
decît mi-aș fi dorit eu.
N-avea bagaje multe –
le tîra după ea
și dacă i-ar fi căzut vreo două-trei
probabil nici nu și-ar fi dat seama.

M-a recunoscut imediat
și mi-a făcut un semn cu mîna
să mă anunțe că m-a recunoscut.

Eram intimidat oarecum și fîstîcit,
nu puteam zice multe cuvinte deodată
fără să nu-mi iasă toate din trahee
în același timp
și să mă facă să par nesigur.
– Bine ai venit, măi viață, am îngăimat,
dar nu știu dacă m-a auzit.

(Vatra, nr 7-8, august 2015)

De cum m-am trezit de dimineață

m-am apucat să colcăi prin voci.

Am început cu tata –
calm, cald, m-am certat,
mi-am dat niște sfaturi
pe care n-am să le uit niciodată,
chiar dacă n-am să le respect mereu.
Cu mama –
m-am întrebat dacă mi-e frig,
dacă mi-e cald,
dacă am mîncat și dacă
îmi fac cruce cînd mă culc.
Cu iubitele mele –
m-am certat, m-am alintat,
m-am iubit și mi-am dat papucii.
Nu e de mirare.
Cu copilul meu a fost mai greu –
n-am putut decît să-mi zîmbesc.
M-am înțeles din priviri.

(Vatra, nr 7-8, august 2015)