În ochiul tău stîng se întinde Antarctica

Dreaptă și rece, în toată splendoarea ei.
Mă tot uit la ea cu zilele
și mă întreb cum dracu să fac s-o cuceresc.
Să pun și eu un drapel pe-acolo.

N-am mai fost niciodată într-o expediție ca asta,
așa că nici nu prea știu cum s-o plănuiesc.

Mă gîndesc să-mi pun într-un rucsac
niște conserve din carne de cal,
un pachet de spaime mici,
o lanternă, un tirbușon,
și să intru în ochiul tău stîng
într-o noapte,
îmbrăcat gros,
călare pe ceva ce-oi găsi la îndemînă.

A, să nu uit drapelul.

(Timpul, nr 195, iunie 2015)