Locuiam în urechea unui rinocer

Mă cuibărisem acolo fără să-mi dau seama.
Îmi făcusem paltonul pernă
și stăteam comod ca-ntr-o gară de țară.

Nu fusese decizia mea.

Se pare că fusesem trimis de cineva să duc ceva:
o sacoșă dubioasă, un enorm cerc multicolor,
ceva, nu se știe exact.
Nici nu mai știu cum ajunsesem acolo,
că nu e lucru ușor să-ți faci pat din palton
în urechea cuiva.

Păream mulțumit. Cel puțin așa zicea cumnata mea.
– Cum, ‘mneata n-ai fi? Așa zicea, cel puțin.

Dar nimeni nu știa exact ce era în sufletul meu.
Contacteseră un radio-amator
care să mă contacteze pe unde scurte.
Pe unde să mă găsească?

Cred că aveam un secret.
Atfel nu m-aș fi încuiat așa în mijlocul pădurii
și nu mi-aș fi făcut pat din palton
în urechea unui derbedeu.

(Timpul, nr 195, iunie 2015)